Istoric

La inițiativa Profesorului Petre Florescu, Jurnalul Român de Patologie  a apărut pentru prima dată în Mai 1997, sub redacția ”Filialei Cluj a Fundației Academia Civică”. S-a dorit a fi revista Societății Române de Patologie și s-a adresat ca țintă medicilor anatomopatologi, specialiști sau rezidenți din România. A dorit de asemenea să ofere un spațiu de publicat în limba română, anatomopatologilor români și străini, la un moment în care în spațiul publicistic de specialitate din România, nu mai funcționa nici o altă revistă de profil.

Interesul pentru revistă, atât ca cititori abonați, cât și ca spațiu de publicație a fost inițial foarte mare, revista apărând pe bază de abonament sub forma a 4 numere pe an. Din motive de preț (coperta color, fiind cea mai scumpă parte a revistei, începând cu anul 1999, revista a comasat câte două numere într-unul singur (dar cu număr dublu de pagini – aproximativ 200) și a apărut cu o frecvență de doar două asemenea numere duble pe an.

În 2004, colectivul din Craiova (sub conducerea  Prof. Dr. Laurentiu Mogoanta) reușește în ultima clipă să revitalizeze Jurnalul Român de Morfologie și Embriologie, abandonat de București în 1997, și reușește sa aducă pe piața publicațiilor de specialitate o revistă indexată in PubMed.

Odată cu acest moment, Jurnalul Român de Patologie, ce apărea strict doar în limba română și din această cauză nu putea fi indexat internațional, a pierdut din interesul celor ce doreau sa publice articole din această specialitate. În paralel, universitățile au inclus între criteriile de recunoaștere pentru avansări in grad didactic și pentru doctorate, necesitatea ca publicațiile autorilor sa apară în reviste indexate.

Datorită interesului în continuă scădere față de un Jurnal neindexat, în ciuda faptului că continua să fie singura revistă de specialitate în limba română, Jurnalul a încetat să mai apară în forma sa tipărită după anul 2007.

În toată această perioadă, revista a avut un consiliu editorial format din: J.Buchino – S.U.A.; A.Dinulescu – Bucureşti; R.Duţu – Bucureşti; P.Florescu – Cluj-Napoca; G.Hermann – Israel; I.Jung – Târgu-Mureş; S.Mihailovici – Iaşi; C.D.Olinici – Cluj-Napoca; M.Petrescu – Cluj-Napoca; M.Raica – Timişoara; G.Simu – Sibiu; N.Tudose – Timişoara. Echipa tehnică a fost reprezentată de Redactor şef: P.Florescu; Readactor: D.Gheban; Secretară: E.Dako.

Adaptându-se vremurilor moderne, în 2010, revista a fost revitalizată prin apariția pe internet în format on-line la adresa https://anapathromania.wordpress.com/ . Aici se pot regăsi sub forma de arhivă download-abilă numerele vechi ale revistei și de asemenea articole noi publicate on line. Din păcate entuziasmul redactorilor nu este suficient, articolele referite spre publicare (în continuare în limba română) încetând să mai apară.

În acest moment, revista se află în stare de stază și va continua să fie așa până când autorii din România, vor înțelege, că în spațiul publicistic de specialitate, trebuie să existe și o revistă în limba română.

Publicat în Fără categorie | Lasă un comentariu

In Memoriam, Prof.Dr. Petre Florescu

Născut în 1944 la Sibiu, în timpul pribegiei Facultății de Medicină din Cluj, cel ce avea să devină „Decanul de Suflet” al numeroase generaţii de medici, şi-a petrecut copilăria asistând la lovitura de stat şi ascensiunea comunistă din România postbelică.

Provine dintr-o famile de medici extrem de respectaţi în lumea medicală clujeană ante şi postbelică, tatăl său fiind unul din asistenţii Profesorului Goia. În interiorul familiei a primit o educaţie foarte dură, elitistă şi anticomunistă, explicându-i-se în permanenţă că, deoarece provine dintr-o familie „nesănătoasă” d.p.d.v. al ideologiei comuniste, nu are nici o şansă de a reuşi ceva în viaţă decât dacă este primul, la orice concurs/examen din viaţa sa. Şi asa a şi fost. A fost nevoie ca la vârsta de doar 16 ani (pe atunci se făceau doar 10 clase gimnaziale), să reuşească primul la admiterea la medicină, altfel nici nu ar fi fost admis (pentru descendenţii familiilor „nesănătoase” în anii aceia nu era decât un singur loc la medicină). Se întimpla în 1961.

A intrat primul şi a terminat primul. Cu media generală 10. Şi-a dorit mult, ca după aceia să acceadă într-un post de interne, în Cadrul Clinicii Medicale I din Cluj, dar nu s-a putut. Sistemul PCR (Pile, Cunoştinţe, Relaţii) funcţiona deja din plin. A fost, într-un fel, împins de soartă să intre în Catedra de Anatomie Patologică, unde a funcţionat ca asistent stagiar între anii 1969 şi 1972.

Aici a dat însă de V.V.Papilian (fiul marelui V.Papilian) care lucra ca anatomo-patolog în cadrul prosecturii Spitalului Judeţean şi care este considerat în mod unanim, părintele anatomo-patologiei moderne din Cluj. Sub îndrumarea lui, şi procedând aşa cum a fost învăţat să facă, termină în 1972 specialitatea, cu media maximă pe ţară, promovând totodată ca asistent în cadrul Catedrei. Nu sa putut opri. În 1974 îşi finaliza teza de doctorat, iar în 1979, promova examenul de primariat în specialitate, pe singurul loc disponibil la momentul acela, pe ţară. Cu această ocazie promovează şi la poziţia de şef de lucrări în cadrul Catedrei.

În perioada anilor 70-80, împreună cu Profesorul Roman Vlaicu de la Clinica Medicală I, au instituit un nou stil de curs adresat studenţilor, un duet anatomo-clinic, unde fiecare îşi ţinea partea de curs, completându-se reciproc. Acest curs a avut un răsunet uriaş şi de atunci, „cursurile lui Florescu” nu au mai fost aceleaşi.

Ulterior, după revoluţie, cursurile sale, au continuat în acelaşi stil, anatomia patologică, bogat ilustrată, fiind explicată cu noţiuni de fiziopatologie şi pusă în permanent context clinic. Acest stil, cuplat de implicarea lui personală şi permanentă în lucrările practice unde accentua permanent esenţialul informaţiei de la curs precum şi severitatea cuplată cu un acut simţ al dreptăţii, respingând constant intervenţia PCR (Pile, Cunoştinţe, Relaţii) în examenul ţinut de el, la făcut să fie adorat de studenţi dar nu foarte iubit de forurule superioare ale UMF.

În 1974 a înfiinţat primul laborator de anatomie patologică pediatrică din ţară, în cadrul Spitalului Clinic de Copii, şi de atunci a lucrat în el până în ultima clipă. A impus în cadrul spitalului, un standard înalt al autopsiilor pediatrice (transformate în artă), participarea obligatorie a clinicienilor şi rezidenţilor de toate specialităţile la acestea transformând în permanenţă necropsia într-o valoroasă activitate didactică şi morală. Şedinţele de dezbatere anatomo-clinică ţinute în cadrul celor trei clinici pediatrice din Cluj au rămas celebre în rîndul specialiştilor şi rezidenţilor dar şi a studenţilor, din cauza elucidării, în tandem cu clinica, a numeroase cazuri dificile.

Activitatea de predare din Catedră s-a adresat atât studenţilor de MG cât şi celor de la Facultatea de Stomatologie. Pentru a putea ţine un curs de anatomie-patologică stomatologică (singurul de acest gen din ţară) în acelaşi stil corelat cu clinica, a trebuit să acumuleze cunoştinţe specifice acestui sector mai special al medicinii. În acest scop, timp de peste 20 de ani, a deservit d.p.d.v. anatomopatologic, pe gratis, Clinica de Chirurgie Buco-Maxilo-Facială, acumulând o experienţă unică pe care s-a străduit sistematic să o transmită studenţilor dar şi rezidenţilor săi, în stilul său specific, corelat cu clinica şi bazat pe profunde cunoştinţe de embriologie şi fiziopatologie.

A fost iniţiatorul şi cofondator al Societăţii Române de Patologie din România, contribuind în calitate de consultant ministerial la alcătuirea legislaţiei ce reglementează actualmente activitatea anatomopatologică din ţară. A fost părintele Jurnalului Român de Patologie, pentru multă vreme singura revistă de specialitate din ţară. A conceput-o ca fiind o platformă de informare în primul rând pentru rezidenţi, într-o vreme în care accesul la informaţie nu era atât de facil ca în ziua de azi. Şi a ţinut foarte mult să fie în limba română pentru a fi pe deplin accesibilă tuturor rezidenţilor din România. A participat constant la Cogresele de specialitate din ţară şi străinătate, „târând” după el generaţii întregi de rezidenţi, fiind permanent înconjurat de aceştia ca o cloşcă cu pui. Mulţi pui. La Congrese puteai învăţa de la el nu doar ce anume din ce se spunea acolo e cu adevărat revelant pentru condiţiile din ţara noastră dar şi cum trebuie să te comporţi printre somităţile mondiale. A organizat sau participat intens la organizarea a numeroase Cogrese/Simpozioane cu participare internaţională şi la noi, atât în Cluj cât şi în alte locaţii.

Toate acestea şi multe altele, au făcut din el, anatomo-patologul de referinţă al ţării, trecerea sa în afara dimensiunilor temporo-spaţiale familiare nouă, a lăsat un gol imens pe care ne va fi greu să-l umplem.

Publicat în Fără categorie | 16 comentarii

Dragi colegi

Trăim de o buna bucata de vreme, vremuri de criză. O criză profundă, materială, spirituală, științifică, legislativă, organizatorică, morală şi de identitate.
Pe plan material, suntem alături de întreaga populaţie bugetară a ţării, într-o situaţie inferioară anului 2009, şi în ciuda încercărilor guvernului de a mai reduce din jecmăneala de 25%, inflaţia adânceşte prăpastia, în fiecare zi.
Pe plan spiritual și științific, asistăm la dispariția în pensie sau neființă a generației sub care ne-am format și care ne-au călăuzit (de bine de rău) pașii, până de curând.
Pe plan legislativ și organizatoric, asistăm la trecerea în conservare și probabil curând, în istorie, a Societății Române de Anatomie Patologică. Aceasta s-a dorit a fi în același timp sindicat și for de conducere/administrare a specialității noastre, dar relativ recenta apariție a sindicatului anatomo-patologilor din Romania și a Diviziei Romane a Academiei Internaționale de Patologie, a trimis în desuetitudine, Societatea, în ciuda eforturilor D-nei Areti de a o menține în prim-planul atenției noastre. Aceste două noi sisteme organizatorice, aflate încă la început de drum, sunt încă în faza de a câștiga acceptarea largă a maselor (adică a noastră) și implicit suferă de o criză de reprezentativitate în tot cea ce fac sau încercă să facă (de altfel bine intenționat).
Pe plan moral, zilele acestea asist cu tristețe la primele atacuri la persoană, asupra membrilor grupului nostru profesional, prin procese de malpraxis nejustificate, ce au ca scop jaful, plecând de la considerente că cei ce se ocupă de morți au bani de unde să dea. În această agresiune, corpul magistraților (judecători, procurori, advocați) dovedesc o surprinzătoare atitudine agresivă, procente din acest jaf, regăsindu-se și în buzunarele lor corupte.
Pe plan legislativ, asistăm la distrugerea intenționată a recunoașterii internaționale a diplomei noaste de specialitate (ca de altfel a majorității specialităților) prin reducerea perioadei de rezidențiat la 4 ani, fapt neconcordant cu cerințele minimale occidentale europene. Recunosc că această măsură are ca scop, legarea de glie a anatomo-patologilor, intens solicitați în ultimii ani să acopere găurile specialității din țările occidentale europene.
Aceste solicitări pe plan european, au dus deja la pierderea a numeroși colegi, mai tineri sau mai puțin tineri, care au preferat să înceapă o viață nouă, pe baze mai stabile, decât să mai rămână în această țară, în ciuda eforturilor făcute de generația de a asigura salarii mai decente în domeniul nostru. Acest fenomen de migrare a devenit atât de generalizat, încât posturi academice scoase la concurs (e drept cu condiții absurde impuse de noua legislație din învățământ) nu mai interesează pe nimeni.
În cea ce privește revista, ea a intrat în conservare in ultimii 2 ani, nu din cauza crizei materiale, ci din cauze cumva diferite. Revista a funcționat bine atâta timp cât o generație întreagă de tineri anatomo-patologi au avut interes să publice. Fie pentru puncte, fie pentru doctorate fie pentru promovări academice, fie pentru justificare unor Granturi primite și lucrate. În ultima vreme însă, cerințele impuse de minister și universități asupra nivelului unei reviste în care publici (reviste cotate ISI, factor de impact peste B, etc.) sunt din ce în ce mai mare. De asemenea numărul celor care se mai chinuie cu cariere doctorale și/sau universitare, in țară, este în scădere, ca atare materialele trimise spre publicare sunt tot mai puține sau inexistente. De asemenea revista nu și-a propus niciodată să fie o revistă ”de Cluj” ca atare nici noi, cei din redacție, nu ne-am folosit puterea de convingere asupra colegilor din Cluj, să scrie cu orice preț. Dispariția prematură a Profesorului Florescu, redactorul șef și sufletul acestei reviste, a contribuit de asemenea la această pauză.
Nevoia de spațiu de publicare există însă, interes de resuscitare a revistei există de asemenea, dar pe baze noi, compatibile cu noile cerințe din sistem. Am primit cu bucurie, o mană de ajutor din partea Diviziei Române, care ne oferă sprijin în procesul de acreditare ISI. Acest proces presupune însă trecerea revistei într-o limbă de circulație internațională (engleză, evident) fapt ce va schimba, atunci când se va produce, condițiile necesare pentru publicare. De asemenea accesibilitatea pe internet pe pagina la care ajungeți accesând această legătură este deficitară, colegul nostru care se ocupă de administrarea sit-ului fiind dominat actualmente de probleme personale grave, dar sperăm ca într-un fel sau altul, revista, în forma ei veche și noua să devină vizibilă și pe internet, sau cine știe să renunțăm complet la suportul (ne ecologic și demodat) al hârtiei, mutând revista exclusiv în ciber-mediu. Dacă acest lucru se va întâmpla, nu doar accesibilitatea (virtual gratuită) dar și vizibilitatea revistei vor fi mai bune, întreținerea sit-ului și implicit al revistei urmând să fie finanțată printr-un supliment derizoriu la cotizația de membru IAP.

Publicat în Comunicate&Diverse | Etichetat , , | Lasă un comentariu